top of page

               Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului la LTNT Medgidia

          Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului este un eveniment național ținut pe 9 octombrie în România, dedicat comemorării victimelor Holocaustului. Cu această ocazie au loc ceremonii, pentru a comemora evreii și romii care au murit în Holocaust.
         Data de 9 octombrie a fost aleasă deoarece în această zi, în 1941, a început deportarea evreilor din Bucovina în Transnistria. Bucovina revenise sub administrația României conduse de Ion Antonescu în luna iunie a aceluiași an.
Joi, 6 octombrie, 2022, în Centrul de Documentare și Informare Alpha și Omega, al Liceului Tehnologic ”Nicolae Titulescu” din Medgidia, a fost comemorată această zi neagră în istoria țării, cu scopul ca cei tinerii să conștientizeze erorile trecutului, pentru ca acestea să nu se repete.
         Activitatea a fost coordonată de doamna profesoară de istorie Olteanu Mariana, care a prezentat importanța și semnificația acestei zile. Elevii participanți au prezentat referate, materiale în care au dezvoltat semnificațiile acestei zile. Au fost urmărite filmulețe, imagini, mărturii ale unor vremuri care trebuie să devină o lecție pentru orice individ care se vrea cetățean al unei lumi marcate de toleranță, înțelegere și pace!

bottom of page