”Împreună în România digitală”
Liceul Tehnologic ”Nicolae Titulescu” în parteneriat cu Biblioteca Municipală Medgidia Filiala Nord participă la proiectului național de educație și incluziune digitală ”Împreună în România digitală” implementat de Fundația EOS prin Rețeaua de centre digitale din România.
Activitățile desfășurate s-au axat în principal pe formarea și dezvoltarea de competențe digitale de bază pentru cei care nu au acces facil la tehnologie și pentru dobândirea competențelor digitale necesare conectării în siguranță la Internet.
Fiecare modul de învățare tratează un anumit domeniul al competențelor digitale și conține mai multe lecții.
În cadrul atelierelor, desfășurate în laboratorul de informatică al liceului nostru, elevii au învățat:
- să caute și să acceseze site-uri web,
- să creeze și să utilizeze formulare online,
- să învețe să utilizeze diverse aplicații,
- să urmărească știrile și să poată recunoaște o știre falsă.
La activitățile desfășurate în aceste zile au participa elevii claselor a XI-a și a XII-a liceu și clasele a 10-a B și a 11-a C învățământ profesional.
Competent Digital este o platformă de învățare, gratuită, care ne poate ajuta să ne dezvoltăm competențele digitale astfel încât să putem valorifica la maxim oportunitățile oferite de universul online.