top of page

                                               SĂRBĂTORI CU PARFUM DE  TOAMNĂ - FESTIVALURI ȘI TRADIȚII

       O toamnă cu adevărat de aur domnește prin toate ungherele vechii clădiri a liceului nostru: bătrânii castani abia reușesc să mai păstreze câteva frunze arămii pentru a mai umbri o vreme ferestrele înalte, dincolo de care elevii învață. 
       Pragul dintre vară și iarnă, bucuria abundenței,  trecerea de la viu la veșted, toate acestea au mobilizat elevii tuturor claselor a IX-a, a X-a, a XI-a, a XII-a să se adune în cadrul unui târg tradițional, având ca specific bucatele de toamnă. Totodată,  au fost realizate și prezentate  materiale în legătură cu tradiţiile și obiceiurile specifice sărbătorilor autumnale în spațiul românesc și în cel al diferitelor țări europene, identificarea de similitudini cu festivaluri din alte zone ale lumii. 
       Sărbătoarea toamnei a fost coordonată de d-na prof. Davies Alina, cu sprijinul d-nei director Vasilescu Rodica și al tuturor diriginților, fiind în sine un atelier de creativitate la care elevii au dat dovadă de multă implicare și imaginație.

bottom of page