Popasul lui Moș Nicolae la
Liceul Tehnologic "Nicolae Titulescu" Medgidia
Astăzi, 06 decembrie 2022 este o dată importantă pentru liceul nostru, deoarece el poartă numele unui sfânt serbat de întreaga creștinătate, Sfântul Nicolae. În mod tradițional, ziua liceului este aniversată în data de 4 martie, ziua de naștere a patronului nostru spiritual, Nicolae Titulescu. Totuși, această zi reprezintă un pretext să ne amintim noi toți, membrii colectivului Liceului ”Nicolae Titulescu”, de faptul că ne aflăm sub o protecție sacră.
Sărbătorirea Sfântului Nicolae la Liceul Nicolae Titulescu din Medgidia este marcată de câteva momente importante: împodobirea brazilor de către elevii claselor a XII-a în foaierul și CDI-ul liceului; decorarea claselor, ceea ce marchează începutul unui concurs tradițional cu tema ”Spiritul Crăciunului în clasa mea”; o sfeștanie pentru binecuvântarea spațiilor școlare, pentru ca întregul personalul să beneficieze de protecția divină.
În mod fericit, în această zi specială, am beneficiat de vizita elevilor Școlii Gimnaziale Satu – Nou, viitorii noștri elevi, care au avut un prim contact cu instituția pe băncile căreia își vor desăvârși pregătirea școlară și profesională.
Sărbătoarea pe care o celebrăm astăzi, a celui mai generos dintre sfinți, Sfântul Nicolae, este o etapă, un moment dintr-un șir mai lung de evenimente specifice iernii. Aceste sărbători ale iernii, ale spiritualității noastre creștine, au fost deschise de sărbătoarea Sfântului Andrei, ocazie cu care s-a respectat tradiția semănatului grâului, care a început deja să încolțească, și care vestește prosperitate și belșug în școala noastră pentru viitorul an.



