Ultimul clopoțel pentru clasele de profesională la
Liceul Tehnologic ”Nicolae Titulescu” din Medgidia
Joi, 30 iunie 2022, absolvenții celor trei clase de a XI-a profesională, de la Liceul Tehnologic ”Nicolae Titulescu” din Medgidia și-au auzit pentru ultima oară numele strigat de diriginții lor, în cadrul ultimei ore, una festivă, de dirigenție.
Elevele clasei a XI-a C, calificarea Confecționer produse textile, s-au organizat în mod special, printr-o activitate desfășurată în cadrul primitor al Centrului de Documentare și Informare Alpha și Omega.
Momentul a fost marcat de emoție. Ca orice moment special, și acesta a devenit un pretext pentru meditarea asupra relației dintre trecut și prezent. Elevele anului terminal încheie o etapă existențială, pentru a pătrunde în alta, la fel de importantă, a unor alegeri profesionale și de viață.
Atat dirigintele clasei cât și directorul instituției, doamna profesor Vasilescu Rodica, au ținut alocuțiuni în care au punctat importanța momentului și au urat elevelor succes pentru tot ce își propun pentru viitorul apropiat, cât și cel de perspectivă.