top of page

                                               „Ziua Mondială fără tutun”

        În conformitate cu Protocolul de colaborare dintre Direcția de Sănătate Publică Județeană Constanța și Inspectoratul Școlar Județean Constanța, în data de 5 iunie 2018, la Colegiul Tehnic ”Nicolae Titulescu” Medgidia s-au desfășurat activități ce se înscriu în cadrul campaniei ce marchează ”Ziua Mondială fără tutun”.
        Cu acest prilej, elevii claselor a XI-a A și a XI-a B, în cadrul Centrului de Documentare și Informare ”Alfa și Omega”, au vizionat scurt-metraje pe tema efectelor fumatului asupra sănătății, au lecturat articole de specialitate, au rezolvat sarcini tematice, atractive, menite să îi determine pe toți cei de vârsta lor să conștientizeze efectele negative ale consumului de tutun. De asemenea, profesorii coordonatori au pus accent în expunerile lor pe reconsiderarea motivelor pentru care adolescenții aleg să fumeze, și totodată, pe metodele și mijloacele de renunțare la acest obicei dăunător.
        Scopul acestei activități l-a reprezentat prevenirea timpurie a bolilor cardiovasculare prin reducerea incidenței fumatului și diminuarea expunerii la fumatul pasiv.
        Activitatea a fost coordonată de profesorii Țapu Marinela, Călin Mihaela, Nazare Violeta, psiholog Sandu Valentina și bibliotecar Turliu Raluca.

bottom of page